Septembrie e prima luna a toamnei, e asa un mixt: nici prea verde, nici prea aramiu, nici prea frig, nici prea cald. E ca o adolescenta care nu s-a hotarat inca daca il place pe “el” sau ii place cum se simte cand o supara “el”. Nu-i asa lenes ca lunile precedente, mai ales ca e alt anotimp. E putin agitat la inceput, in special acolo unde se incepe scoala si se “numara bobocii”, dupa care se calmeaza incet, acceptand necunoscutul care i se asterne in cale, si, parca se linisteste ca o dupa amiaza romantica.
Imediat apare Octombrie. In linistea si adormirea asta. Schimba incet culorile si trage parca de verde sa mai ramana putin, ca un iubit care stie ca a gresit dar n-ar vrea sa-i dea drumul victimei. Apoi, se trezeste scrasnind din dinti si dintr-o data se inversuneaza. In vant, in ploi, in culori. Pana si cu timpul se joaca. Nu vrea sa vina iarna inca dar nici de vara nu se mai milogeste. Are zile molcome si romantice cu scrasnit de frunze sub talpi si soare arzand frunti de indragostiti. Dar, are si un foc mocnit care-l face uneori sa dea cu pumnul in masa, poate pentru greseala ei, poate pentru greseala lui…
Octombrie nu e nehotarat ca Septembrie. Octombrie e puternic si determinat. Doar ca inima lui nu-i da pace, si-l mai zgandara uneori sa jinduiasca dup-o iubire de-o vara, dupa o dupa amiaza romantica de toamna…