We cling to our fairy tales until the price for believing them becomes too high…
As fi vrut sa incep cu sfatul nu face prostia sa vezi filmul – e total diferit, dar ma tem ca pierd din poezia cartii, si, totusi, simt nevoia sa pun acest indicator, pentru ca aceasta prima carte a lui Riggs sparge toate etichetele de care s-au folosit cei de la marketing si este cu mult peste ideea pastrata de Burton in filmul sau!
Sa spargem bariere zic. Cartea face parte din categoria young-adult. Ceea ce mi se pare o porcarie, pentru ca eu una nu am mai plans asa de la Zulehia (romanul) incoace si pentru ca o pot asemana cu un singur lucru: filmul La dolce vita. Poate fi La dolce vita un film pentru young-adult?! Posibil. Dar traumele, fricile, durerile unui orfan de razboi se oglindesc intr-o alta categorie de varsta si oameni…
Ransom Riggs este absolvent al Universitatii de Cinema si Televiziune din California si colectionar de fotografii vechi. A scris, fara sa publice, si inainte si dupa absolvirea facultatii. Pana cand intr-o zi i-a venit ideea de a inventa povesti pentru imaginile pe care le colectiona, mai ales ca avea foarte multe fotografii vechi cu copii in diverse ipostaze, unele chiar ciudate. “Am inceput sa ma intreb, oare cine erau acesti copii cu infatisare ciudata si care era povestea lor. Si, pentru ca nu am putut sa le aflu povestea am zis sa le inventez eu una. Uneori gaseam o fotografie care se cerea introdusa in poveste, alteori a trebuit sa creez calea catre ea, sau cautam un anumit tip de imagine care sa se potriveasca cu o idee pe care o aveam deja. A fost distractiv, ciudat, un proces de scriere organizata, diferit de tot ceea ce incercasem inainte”. – marturiseste Riggs la finalul cartii in editia Quirk. Am facut aceste doua precizari, cea cu privire la studiile cinematografice ale autorului si la cea privind colectionarea fotografiilor vechi pentru ca ceea ce parea o strategie buna de marketing, s-a intors impotriva lui. Multi au crezut ca o data cu ecranizarea cartii, atat de previzibile imagistic, vanzarile vor creste. Dimpotriva, au scazut. Mai ales ca Tim Burton (din punctul meu de vedere) a pastrat doar partea fantastica a povestii si a exclus esentialul, samburele care o face atat de actuala si de reala. Pentru ca da, din nefericire, monstrii exista. Intocmai ca si copiii speciali care nu intotdeauna devin invizibili practic ci doar metaforic, care nu intotdeauna arunca mingi de foc dar, uneori, sunt tintuiti in scaun cu rotile sau sufera de boli grave care le impiedica integrarea in societate si realitate si a caror speranta e doar evadarea in fantezie…
Nu stiu cat v-am facut de curiosi cu privire la Miss Peregrine – Caminul Copiilor Deosebiti, dar va asigur ca citirea ei nu e timp pierdut, la fel cum va sfatuiesc sa nu priviti filmul nici inainte nici dupa ce cititi cartea. Daca il vedeti inainte, o sa va faceti o parere proasta despre carte, daca il priviti dupa, probabil veti fi la fel de dezamagiti ca si mine…
Si mai am un sfat, am dat de Miss Peregrine din greseala intr-un anticariat (!) in editia Quirk, in limba engleza. Apoi, dornica sa citesc toata seria mi-am comandat tot pachetul in limba romana, stiind si ca la cumpararea setului primesc un set de fotografii folosite in primele trei volume. (niste tiparituri ieftine 🤨) Calitatea paginilor, a imaginilor si expresiile folosite capata alta nuanta in varianta romaneasca. Mai mult, editia Quirk contine si un interviu cu Ransom Riggs care povesteste cum a inceput sa colectioneze fotografiile, ce munca de titan a dus in restaurarea si ordonarea lor si mai ales ce l-a inspirat in crearea personajelor si a aventurilor la care ii supune.
