Ti s-a intamplat vreodata sa pierzi pe cineva drag? Dar nu asa o prietenie usoara de liceu, un prieten fals langa care te-ai trezit intr-o zi ca langa un strain in gara, fara subiecte de conversatie sau interese comune! Sa pierzi cu adevarat un om… Si sa il pierzi pentru totdeauna. Sa stii ca nu il mai poti avea nicicand langa tine. Sa nu poti lupta pentru el. Sa stii ca nu ii mai poti cere iertare, nu il mai poti ierta, nu il mai poti certa. Sa il iubesti fara ca el sa mai stie, sa mai simta iubirea ta. Sa ii vezi chipul in chipurile oamenilor, sa ii vorbesti dar sa nu iti raspunda, sa ii simti mangaierea in bataia vanturilor si saruturile in picaturile de ploaie? Sa ii auzi vorba blanda in cuvintele oamenilor dar sa nu puteti comunica, iar atunci cand esti nadajduit sa il simti acolo langa tine, sa il auzi cum iti cere sa lupti! Sa ii simti prezenta atat de vie si atat de puternica, incat sunteti deja doi, desi dintre voi doi, nu a ramas decat unul…
Ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti cuprinsa de un dor, tocmai cand credeai ca ti s-au vindecat ranile si sa plangi sfasiata de acel dor al carui nume si alin nu il cunosti? Nu il recunosti… Sau ti s-a intamplat sa te trezesti strigand un nume la care din pacate nimeni nu iti mai raspune? Sau sa iti simti gustul amar al lacrimilor tale dar sa nu le intelegi rostul, sa nu intelegi de ce plangi?Sau ai vrut vreodata sa-i ceri lui Dumnezeu o clipa, numai o clipa in care sa opreasca timpul si-n clipa asta tu sa-ti privesti viata ca pe un film derulat de o mana sfanta, astfel sa poti opri izvorul dureii tale si sa iti mai rapsunda o data, o secunda cineva la numele pe care il strigi, cineva poate uitat, dar cu nume neuitat, caci numele celui plecat il stii, il porti in suflet.
Daca esti strain de toate aceste lucruri mergi acasa, saruta-ti mama pentru azi, pentru maine, pentru ziua cand n-o sa mai fie. Iarta-ti prietenii pentru greseli pe care oricum le-ai uitat si bucura-te, bucura-te ca ii ai aproape chiar si pe cei de care te desparte distanta, poate ca telefonul nu poate inlocui un zambet dar poate diminua un dor…
Iar daca Dumnezeu a lasat sa treci prin cea mai crunta dintre dureri, tu multumeste-I pentru clipele petrecute langa acele persoane dragi care azi nu mai sunt langa tine si nu uita ca toti avem de parcurs acel drum catre stele. In final, eternitatea ne va arata ca intr-un fel, buni sau rai, toti suntem fluturi…
Acest articol este scris deopotriva, in memoria Aurei (Teodora) Garjoaba ( „Artista” nu uita mama nasa!) si a Luciei Ciuta (Mara e OM)!.
Din nefericire, la stele, ca sa devina fluturi, au mai plecat oameni dragi mie. Lasand in urma aceleasi intrebari fara raspuns, aceeasi durere si aceleasi vise neimplinite. Inca un copil, chiar daca e prietenul meu cel mai bun, tot un copil ramane, inca un copil si-a privit mama plecand la stele.
Andreea multumesc frumos pentru aceste randuri ,pentru ca te-ai gandit mereu la mamica mea ,adica nasa ta in toti acesti ani ,sunt profund emotionata dupa citirea acestui articol,sunt mandra de tine si toate realizarile tale,te iubesc si sunt convinsa ca va veni vremea cand o vom reantalni pe cea care ne-a iubit neconditionat ,ne-a alintat si ne-a povatuit tot timpul ,fara sa ne ceara nimic in schimb.Pentru Aura Teodora Girjoaba ai fost mereu o „ARTISTA” si ai dovedit acest lucru ,pacat ca ea nu mai este azi printre noi sa te vada ca intradevar ai ajuns sus si te-ai dovedit calitatea de „ARTISTA”,dar sigur de acolo de unde este ea te vede ,te vegheaza si se bucura pentru tine.
Inca odata multumesc din suflet esti extraordinara !!!
:-* multumesc!
Esti minunata!